Iunie 26, 2026

Flux de Presă

Antreprenor Online

Un marș Pride din Franța a fost amânat din cauza caniculei

26 iunie 2026

Știm primele patru meciuri din șaisprezecimile Cupei Mondiale

26 iunie 2026

George Simion îl atacă pe Mark Rutte după declarațiile privind România și operațiunile SUA împotriva Iranului: „Grav, foarte grav”

26 iunie 2026

George Simion, liderul AUR, a reacționat joi seară, 25 iunie, la declarațiile făcute de secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a dat România și Italia drept exemple de state europene care au sprijinit operațiunile militare conduse de SUA în contextul conflictului cu Iranul. Simion a calificat situația drept „gravă, foarte gravă” și a acuzat Guvernul României că nu a răspuns ferm afirmațiilor venite de la conducerea NATO.

Liderul AUR a susținut că Rutte ar fi afirmat că „500 de avioane americane au decolat de la baze din Italia” și că România ar fi redus zborurile comerciale pentru a facilita operațiunile avioanelor-cisternă americane.

„Grav, foarte grav. Iranul se înfurie cumplit și proferează amenințări la adresa Italiei și a României”, a scris Simion, într-un mesaj publicat pe platforma X.

Simion compară reacția Italiei cu cea a României

Liderul AUR a invocat reacția vicepremierului și ministrului italian de Externe, Antonio Tajani, care a transmis că Italia nu a participat la nicio inițiativă militară împotriva Iranului și nu a autorizat folosirea bazelor sale pentru acțiuni de război.

În schimb, Simion a criticat poziția ministrului român de Externe, Oana Țoiu, despre care a spus că a oferit doar un răspuns scurt către presă, în care a reiterat că România nu a fost parte a conflictului și că susține eforturile diplomatice.

„Reiterăm că România nu a fost parte a acestui conflict, prioritatea țării noastre fiind sprijinirea constantă a eforturilor diplomatice”, bla-bla-bla... E limpede, ăștia nu se lasă până nu ne împing într-un război”, a mai scris Simion.

Ce a spus Mark Rutte

Declarațiile care au generat reacția liderului AUR au fost făcute marți de Mark Rutte, în contextul discuțiilor despre contribuția aliaților europeni la operațiunile susținute de SUA. Rutte a afirmat că, în pofida criticilor formulate de președintele american Donald Trump la adresa NATO, statele europene au oferit sprijin concret, iar printre exemplele invocate s-au numărat Italia și România.

Iranul acuză NATO de „complicitate”

Tensiunile au escaladat după ce purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de „complicitate” în „războiul de agresiune ilegală” lansat împotriva Iranului de către SUA și Israel.

La scurt timp după aceste declarații, Roma a respins public interpretarea potrivit căreia ar fi fost implicată în operațiuni militare împotriva Teheranului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghai, a declarat că afirmațiile secretarului general al NATO, Mark Rutte, reprezintă „o recunoaștere clară și incriminatoare a complicității active a NATO” în acest conflict, transmite AP preluat de Times of Bangladesh.

 

Sursa: Adevărul

Distribuie

Articole similare...

George Simion îl atacă pe Mark Rutte după declarațiile privind România și operațiunile SUA împotriva Iranului: „Grav, foarte grav”
Acest website folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Citește mai mult